Adevarata existenta a invatamantului artistic resitean se produce dupa al doilea razboi mondial, mai exact dupa 1948, intr-un context de sprijinire a culturii si a afirmarii spirituale a centrelor muncitoresti. Astfel, in aprilie 1948 a luat fiinta Conservatorul Muncitoresc de Muzica si Arta Dramatica, al carui scop principal era de a forma un numar cat mai mare de artisti amatori pentru diversele formatii care activau atunci, iar, pe de alta parte, de a cultiva gustul pentru arta la un public cat mai larg. Activitatea acestei institutii a inceput cu concursul unor cadre de frunte ale Conservatorului de Stat din Timisoara, tocmai in ideea de a ridica traditiile muzicale ale Resitei la un nivel superior prin intermediul unei institutii profesioniste de invatamant. In acest sens, profesorul Ion Romanu scria, in paginile ziarului local „Flamura rosie”, ca noua scoala muncitoreasca de arta urmareste „promovarea elementelor dotate din randul muncitorimii resitene, care sa alcatuiasca pricepute si sanatoase cadre artistice sindicale”. De altfel, sindicatele ofereau sprijin substantial din punct de vedere material si organizatoric. Intr-un puternic centru industrial cum era Resita acelor ani, clasa muncitoare beneficia de un statut privilegiat. Trebuie sa rememoram ca anii ’48-49 reprezinta aparitia multor institutii de cultura si arta in Cetatea de Foc – de la Teatrul de Stat la ziar sau cenaclu literar ori scoli de diferite tipuri. In conditii bune sau vitrege, acestea au redimensionat viata spirituala a Resitei.
La 30 decembrie 1948 scoala avea 77 de elevi, care depuneau interes deosebit, ceea ce-l face pe acelasi distins muzician sa scrie ca „scoala de arta din Resita era pe drumul cel bun si ca umple un gol de mult simtit in acest puternic centru industrial”. Sediul scolii era in str. Beethoven, comun cu Liceul de Muzica. In ciuda dotarii slabe cu instrumente, exista un mare interes pentru muzica, iar cei care predau erau devotati institutiei si traditiilor muzicale ale Resitei. Dupa sase ani de la infiintare, Ion Romanu semna, ca director al Conservatorului Muncitoresc de Muzica si Arta Dramatica Resita, un articol in care consemna un mic bilant: „in cei sase ani de la infiintare, Conservatorul s-a dezvoltat neincetat ca o scoala noua, pusa in slujba oamenilor muncii. Numarul elevilor primiti la curs, fara restrictii de varsta sau de pregatire muzicala prealabila, a crescut de la an la an. Astazi frecventeaza cursurile un numar de 218 persoane. Majoritatea dintre ei sunt muncitori sau fii de muncitori din uzinele Resitei. Cele 4 sectii ale Conservatorului: intrumente, canto, arta dramatica si coregrafie,au instruit pana acum un numar de peste 600 de cursanti, in aceste ramuri ale artei. Ei au fost incadrati dupa terminarea Conservatorului in colectivele artistice ale comitetelor de intreprindere si in cadrul altor formatiuni unde au adus un nou suflu de viata artistica.”
In anul scolar 1953-1954 institutia isi schimba numele in Scoala Populara de Arta, una dintre cele 16 scoli de acest fel din tara. De cursurile urmate aici au beneficiat un mare numar de elevi, au beneficiat formatiile artistice din municipiu si in primul rand orchestra simfonica, famfara, corul muncitoresc. In 1964, de exemplu in orchestra erau 25 de absolventi ai claselor de instrumente, multi activand si in cadrul famfarei. Unii au devenit animatori sau membrii ai formatiilor de muzica usoara, ce apar in deceniul 7; grupul „Optimistii”, de pilda, cuprindea 12 fosti elevi ai Scolii Populare de Arta. In 1976, se aminteste acelasi lucru: faptul ca elevii acestei scoli frecventeaza formatiile resitene: corul (elevii de la canto), grupurile folk (cei de la ghitara) sau alte formatii din uzine.
E util de rememorat si faptul ca „incepand din 1948, scoala a avut o sectie de balet pentru copii, iar din 1953, o sectie dramatica pentru adulti. Aceasta institutie noua are o incontestabila contributie la formarea publicului, la cultivarea gustului estetic”. Iar cum se arata intr-un program tiparit cu ocazia semicentenariului scolii, „dupa 1969, scoala devenea o institutie de categorie judeteana, dezvoltand programe de scolarizare si in alte localitati, prin intermediul claselor externe si al inimosilor lor dascali. Pentru ca, in primul rand, inimosi sunt cei ce s-au dedicat si se dedica la sediul scolii sau in alte localitati, muncii cu sensibilitatea si talentul oamenilor de diferite varste, mentalitati si pregatiri profesionale, in nobila idee de a oferii compensatiile spirituale si, acolo unde se poate, certitudinile profesionalismului artistic si nu putine, dimpotriva, sunt rezultatele de exceptie daca de pe „bancile” mai mult sau putin „severe” ale acestei scoli, pana pe marile scene ale lumii, sau in marile galerii, numele multora dintre cursantii institutiei se impune cu autoritatea si gratia talentului desavarsit prin stradanie, stradania dascalului si a elevului deopotriva, garantand impreuna, succesul”.
Primul director al acestei institutii a fost Ion Romanu, muzicianul care a facut demersurile pentru infiintarea unei institutii muzicale de sine statatoare la Resita, acelasi om care a dirijat corul resitean, in acei ani, ducandu-l pe culmi inalte. In anii ’60 se infiinteaza sectii externe, ajungandu-se ca in 1965 aceasta intitutie sa aiba o sectie chiar la Timisoara.
Scoala populara de Arta (sub diversele denumiri pe care le-a purtat) a avut drept principal obiectiv cultivarea inclinatiilor native spre muzica (si alte arte) ale locuitorilor Resitei si asigurarea unor artisti amatori de inalta profesionalitate pentru corul uzinelor, orchestra simfonica, famfara, orchestra de muzica usoara si alte formatii de glorie ale anilor ’50-70 sau mai tarziu.
Formatii artistice ale Scolii Populare De Arta
In cadrul Scolii Populare de Arta, sau sub egida ei, au functionat mai multe formatii artistice care au dat concerte publice, au participat la concursurile vremii, au obtinut diferite premii. Scoala a contribuit astfel la edificarea unui mediu cultural prielnic si a atras mai multi elevi (tineri sau adulti) la cursurile sale:
● corul de camera „Capella Banatica”, infiintata in 1977, condusa de profesorul Adrian Micsa
● „Dixie-land” sau „Traditional Jazz Band”,aparuta in 1963 si condusa de trompetistul Francisc Tronner; in 1978 formatia se reconstituie sub egida Scolii Populare de Arta
● formatia de muzica usoara „Panoramic”
● Ansmblul de Cantece si Dansuri „Resiteana”.
Prin intreaga sa activitate Scoala Populara de Arta si Meserii din Resita a avut o contributie la difuzarea, pastrarea si revigorarea valorilor artistice autentice, culte si populare si la ridicarea nivelului formatiilor artistice de amatori din judet.